Cursuri de schi alpin pentru începători – Bușteni (useri site Carpati.org)

Aici puteti vedea oferta cursurilor de schi din 2018!

 

Asociaţia Montană Carpaţi, împreună cu Felicitydtp.ro, organizează, în luna martie 2013, cursuri de schi alpin pentru începători.

Cursurile vor fi susţinute pe pârtia Kalinderu din Buşteni de către Felicia Farcaş – instructor de schi alpin, gradul IV. 

Scopul principal al cursului este promovarea schiului alpin în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor.

Cursul se adresează persoanelor cu vârsta minimă de 10 ani, care doresc să înveţe în mod profesionist să schieze.
Data:
9-10 martie 2013
16-17 martie 2013
23-24 martie 2013
Program:
10-12 şi 14-16 în fiecare zi de sâmbătă şi duminică (4 ore pe zi, 8 ore pe week-end).
Participanţii se vor întâlni zilnic la ora 09:50, în faţa casei de bilete de pe pârtie.
Număr de participanţi:

Minim 10, maxim 15
Costuri suplimentare:
Fiecare participant îşi va asigura pe cont propriu costurile pentru transport, cazare şi mâncare/băutură.

Aspectele abordate:
Cursul va aborda învăţarea elementelor de bază ale schiului alpin:
– prezentarea echipamentului şi alegerea acestuia
– poziţia de bază în schi
– menţinerea echilibrului
– plugul
– virajele din plug şi cele paralele
– punctarea
Există 2 opţiuni de participare:
1. Participare la toate cele 3 sesiuni de curs (recomandat).
2. Participare la una sau două sesiuni.
Înscrierile se fac exclusiv pe situl Carpati.org
Vă rugăm să precizaţi perioada în care doriţi să participaţi!
IMPORTANT!
Înscrierea la curs se face pentru ambele zile din weekend.
http://asociatie.carpati.org/activitati/-cursuri-de-schi-alpin-pentru-copii-2011/53/
http://asociatie.carpati.org/activitati/3-cursuri-de-schi-alpin-pentru-nceptori-2010/19/

Vă așteptăm!

Feedback-urile dupa curs:

I week

George
„A fost senzational si abia astept sa ne revedem weekend-ul viitor. Nu credeam ca o sa pot face tot ce am facut in weekend. Ajutorul si instructiunile tale au fost foarte bune si adaptate pentru fiecare dintre noi in parte”.
Carmen
„Mare bucurie si entuziasm, ce-a putut insemna week-end-ul asta. A fost de-a dreptul senzational. Imi voi aminti cu placere de prima oara cand am pus schiurile in picioare si a si avut sens ce am facut.
Multumim pentur ajutor, Felicia!”
II week

Lavinia
„A fost fain Felicia, mersi!
Imi place ca te ocupi de fiecare in parte. Am progresat fata de week-end-ul trecut, dar mai am de invatat si exersat. Mi-am dat seama totodata ca ski-ul e un sport solicitant si ca tot antrenamentul meu de alergat nu ma ajuta  Nu ma gandeam ca picioarele au atatia muschi care au nevoie de antrenamante separate si mi se parea ca daca am bifat alergatul, le-am bifat pe toate. Gresit
Speram sa avem zapada si saptamana asta, poate cobor si eu partia mai putin crispata si fara cazaturi”.
Carmen
Ajutorul Feliciei a fost extraordinar, pentru ca si eu am reusit sa fac ceva ce nu-mi inchipuiam ca o sa fie atat de fain”.
Andrei
Multumim mult Felicia, ai fost super-profa!
Eu unul dupa ce am jurat anul trecut ca nu mai pun schiurile in picioare (m-am apucat sa invat singur si mi-am scrantit genunchiul), ma declar f multumit de reusita de la atelier!
Spor la treaba pe viitor si multa sanatate!”
III week

Lavinia
„Sunt foarte fericita pentru ce am realizat impreuna in aceste 3 weekend-uri.
La inceput, am zis sa incerc si eu marea cu degetul, nu-mi imaginam ca o sa si iasa ceva.
Cele mai frumoase lectii pentru mine, personal, au fost cele de curaj si perseverenta. Ne vedem cu siguranta la modulul de intermediari”
Carmen
„Voiam sa iti multumesc din suflet inca o data pentru ajutorul tau. Am descoperit ceva nou, prin sfaturile tale am descoperit cum trebuie inceput skiatul si mai ales ca-mi place atat de mult incat vreau sa continui 🙂
Ieri aveam incontinuu imagini de pe partie si sentimentul ca vreau acolo, azi is la fel de trista ca s-a terminat cursul. Sunt foarte bucuroasa ca am invatat sa skiem si ma uitam cu uimire si incantare la poze si filmulete.
Dar daca o mai fi zapada, am zis ca peste 2 week-end-uri sa mergem la Sinaia.  Iar pentru la iarna, sa ne socotesti si pe mine si George printre elevi. 🙂 Atunci o sa profitam de zapada ca sa skiem mai mult.
Ma bucur foarte mult ca ne-am cunoscut si dupa ce da caldura, speram sa ne intalnim pe munte in ture.
Multa sanatate si spor in toate si tinem legatura. „
George
„Acesta a fost primul weekend in care am facut febra musculara 🙂
Ca sa-ti spun ce deja am mai spus, a fost nu doar super ci si foarte frumoasa experienta.
Inainte aveam frica sa urc pe schiuri, aveam impresia ca te duci la vale si te opresti in pom/brad.
De la prima ora, nu stiu exact ce fel ai facut, dar ne-ai dat incredere, cel putin in cazul meu si nu am mai simtit frica (pana la virajele paralele dar am trecut si de alea).
Mi-a placut ca ne-ai pus sa repetam pana ce ne-au iesit bine toate elementele si cea mai mare realizare a fost ca am coborat partia singuri si nu trasi in bete. E sentimentul ala de bucurie/fericire/satisfactie care e greu de descris dar te simti bine. Daca ma cobora cineva 1.2 Km in bete cred ca as fi ramas cu impresia ca fara cineva sa ma opreasca as fi ajuns in pom.
Cel putin la mine a prins metoda ta si mi-a placut foarte mult. Poate pentru unii pare cam multa repetitie si putina „actiune” dar pentru mine a fost perfect … asa am fost obisnuit, fac ceva incet pana iese.
Ce mi-a mai placut foarte mult, este ca ai reusit sa ne faci pe fiecare in parte sa reusim sa facem ce era de facut. Ai simtit ce putem si asta iti da incredere cand vezi ca cineva iti da instructiuni, stie ce iti spune, stie de ce spune si iti si spune de ce.
Sunt sigur ca iti si place ceea ce faci, cineva fara placerea asta nu cred ca ar fi fost atat de dedicat.
La mine conteaza asta foarte mult.
Trecand mai departe mie mi-a placut foarte mult, mi-a placut metoda ta. Ssunt foarte fericit ca am urcat pe schiuri cu ajutorul tau. Stiu ca poate pare cam „prea mult” ce am scris, da’ e cu bucurie.
Abia astept sa vorbim pentru la iarna pentru continuarea cursului si sincer iti spun ca abia astept”.
Cuvant de incheiere:
Ma bucur in primul rand ca acest sport  SCHIUL a mai castigat cativa adepti.
Multumesc fiecaruia in parte pentru participare si ma bucur si eu impreuna cu voi de fiecare reusita, la fiecare pas.
Sa ne revedem sanatosi!