Pentru ofertele actuale, accesați linkul de activități.

În acest filmuleț aveți o mostră a întregului parcurs de 4 zile de cursuri de schi, toți cursanții au început de la zero!

Film de prezentare al cursurilor de schi.

Cursurile de schi se adresează persoanelor care nu au mai pus niciodată schiurile în picioare dar și schiorilor intermediari care vor să treacă la alt nivel de schi (mediu) pentru mai multă adrenalină.

Ce înseamnă schior începător?

Persoanele  care nu au mai pus schiurile în picioare, care nu știu să facă plugul, care nu știu să facă virajele din plug.

Ce înseamnă schior mediu*?
Persoanele care știu să facă virajele din plug, care au coborât de mai multe ori o pârtie roșie (medie) și vor să învețe virajele paralele, derapajele laterale, punctarea, cantarea, poziția frumoasă – eleganța etc.

Cursurile de schi se adresează copiilor* peste 6 ani și adulților (*copii vor fi asistați doar în timpul orelor de curs), inclusiv familiilor (părinții și copii vor participa la același curs).

Garanția cursului: Chiar veți învăța să schiați!