Articole

Weekend pe schiuri 15-16 ianuarie 2011

Aici găsiți oferta de cursuri de schi pentru 2018!

 

Ne păstrăm în formaţia de data trecută, Fabian, Daniela şi Emilian.

Urcăm cu schiurile în spate până pe platoul pârtiei. Aici profităm de 700 m de pantă mai lină, pentru a exersa virajele şi a căpăta un pic de fluenţă în mişcări.

După câteva urcări, cursanţii se plictisesc să mai urce schiurile la deal,  capătă curaj şi hotărâm să luăm telescaunul.

De aici începe distracţia!

Daniela a urcat cu prietenul ei în telescaun. La coborâre, ea a ratat momentul de împingere în beţe şi a rămas în telescaun! A avut noroc că angajaţii au văzut intenţia ei de a coborî şi au oprit telescaunul.

Emilian, s-a împiedicat şi s-a scurs pe lângă el, urmând să se oprească iar telescaunul.

După ceva timp, ne-am regrupat toţi şi am început să simţim ce înseamnă o coborâre.

Danielei mai că îi venea să ia schiurile în spate. Curajul şi încrederea în picioarele proprii vin după mult exerciţiu.

Cu multă perseverenţă am reuşit să coborâm pârtia.

Emilian ne-a demonstrat unele poziţii de cădere foarte spectaculoase şi pline de haz.

Fabian avea locul lui special unde se lăsa pe vine, iar Daniela din când în când se mai odihnea pe zăpadă.

Am reuşit să coborâm de 2 ori şi apoi am rămas pe platou să mai exersăm.

Am profitat de zăpada care era moale şi nu permitea schiului să alunece necontrolat.

Duminică, pârtia a fost ca în vremurile bune. Cu toate că a plouat sau nins toată noaptea, pârtia a fost impecabilă în primele ore ale dimineţii. A fost ceva mai frig şi s-a putut da cu ratracul. A şi nins vreo jumătate de oră. Era puţină lume, numai bine să învăţăm noi.

Duminică dimineaţă, după încălzire, am urcat cu telescaunul. De data asta nu au mai fost incidente.

Cu băieţii am reuşit să facem 7 coborâri.

Fabian şi-a ales un loc special de cădere, în zona “S-ului”, aproximativ în acelaşi loc, 10 m plus sau minus. Cred că devenise o obişnuinţă.

Dacă Emilian ieri cobora primul, mai în viteză şi necotrolat, astăzi Fabian a luat fruntea.

Am făcut şi filmuleţe pentru a se putea vedea şi a se corecta pe viitor. Acestea vor fi postate în viitorul apropiat.

Claudiu avea o lecţie individuală cu un băieţel.

Data viitoare va fi şi mai palpitant, căci vom începe să uităm plugul şi să învăţăm virajele paralele.

Weekend pe schiuri 8-9 ianuarie 2011

În acest weekend şi-au anunţat prezenţa la cursurile de schi Fabian, Daniela şi Emilian.

Ne regăsim pe pârtie la ora 10 şi facem încălzirea.

Este neobişnuit de cald, dar zăpadă mai este din belşug pe pârtie.

Fabian este la al doilea weekend pe schiuri. Ceilalţi pentru prima dată.

Primele ore mergem paralel, Fabian cu exerciţiile lui, ceilalţi cu ale lor.

Într-un final ajung toţi să exerseze virajele în plug, derapajele controlate cu schiurile paralele.

Schimbăm înclinaţia pantei ca să evoluăm cu exerciţiul.

Uşor, dar sigur fiecare înepe să prindă mişcările şi să fie mai sigur pe el.

Moment de concentrare maximă!

Duminică pe la prânz a început o ploaie de vară, care din fericire nu a durat mult.

Cu toate acestea, zăpada s-a menţinut bine, putându-ne desfăşura activitatea.

A fost un weekend reuşit, chiar dacă a fost cald. Zăpada a fost apoasă şi a fost numai bine pentru noi, căci nu permitea să alunece schiurile fără control.

Un lucru suprinzător: am văzut schiori care urcau pe piei de focă. Şi acum şi weekendul trecut. Bravos! Data viitoare îi pozez!

Notă: Unele poze din jurnal sunt realizate de Daniel.