Zâmbesc mult … păi … am şi de ce!!!
Marea majoritate a copilariei mi-am petrecut-o la ţară cu bunicii, iar Subcarpaţii au fost a doua mea casă. Am învăţat prin educaţie experimentală domenii precum agricultura, creşterea animalelor, construcţia caselor şi prelucrarea lemnului. În timpul liber însă, pădurea era prietena mea, aici descoperind pasiuni precum fotografia, aventura, supravieţuirea şi bushcraft-ul (deşi atunci nu stiam că are un nume). Am dezvoltat o pasiunie pentru lucrurile făcute cu mâna mea.
M-am specializat în Inginerie Industrială la Universitatea din Bacău, studii de licenţă, master şi un an jumatate de şcoală doctorală. Timp de 6 ani am fost asistent universitar în cadrul aceleaşi Universităţi. Aici am descoperit cât de mult îmi place sa fiu înconjurat de oameni şi de a împărtăşi şi câştiga experienţe noi.
Ceva lipsea însă, aşa că în 2009 am luat calea Norvegiei pentru a studia la o Şcoală de voluntariat. De studiat, nu prea am avut ce studia acolo, dar am învăţat lucruri extraordinare despre viată şi oameni. Colegii de acolo îmi vor fi prieteni pentru totdeauna.
Din 2011 am început un proiect personal, Mowiti (Moments Without Time). Mi-am luat rucsacul în spate şi am pornit la drum. Am documentat foto şi video locuri si oameni din Romania. Inconjurat de prieteni întâlniţi pe poteci, am plecat în aventuri, pe jos, prin Delta Dunarii, prin Apuseni. Am descoperit un nou sport, autostopul, prin intermediul caruia am avut plăcerea de a întâlni oameni frumoşi şi deschişi la minte.
Calea a fost şi este anevoiosa, plină de serpentine, însă pentru mine contează mai mult drumul, decât destinaţia.
Am reuşit să descopăr o pasiune care le îmbina pe toate celelalte la un loc. Caiacul.
Construiesc caiace din şipcă de lemn sau placaj, îmbrăcat în fibră de sticlă. O bijuterie care necesită foarte multă muncă, însă privirile celor din jur sunt nepreţuite.
Şi deoarece caiacul de agrement este puţin cunoscut în România, vreau să vă invit la o sesiune de curaj şi aventură în Delta Dunării dar şi pe lacurile şi râurile României.