„Învăț să schiez împreună cu familia!“
De ce acest nume pentru Taberele de schi 2012-2013?
De ce împreună?
Am ales acest nume pentru tabere deoarece mulți părinți își trimit copiii singuri în taberele de schi și apoi sunt în impas în weekendurile de iarnă sau în vacanțe: Ce fac cu copilul pentru că doar el știe să schieze și nu îl putem lăsa singur pe pârtie!!!
Nu vreau să subliniez aici rolul părinților în procesul de învățare a copiilor, rolul lor în deprinderea unor abilități sportive sau rolul pe care îl are schiul în dezvoltarea personală a copilului. Acestea sunt teme care merită dezvoltate în alte articole.
Dacă vă interesează un curs de schi și ați ajuns pe această pagină, înseamnă că putem trece peste această discuție.
De-a lungul anilor ca instructor am avut cursanți majoritatea copii cu vârste cuprinse între 7-14 ani.
Copiii erau însoțiți de părinți doar până la baza pârtiei. De aici îi preluau instructorii preț de 4 h pe zi, în reprize de 2 h.
Copiii învățau să schieze, la un nivel spre mediu, în cele 20 de ore de curs și, o dată insuflat acest impuls pentru schi, greu se mai uită. Nu vă pot explica și arăta entuziasmul și satisfacția pe care o au copiii după ce au coborât prima dată pârtia. Părinții care au văzut asta, o pot spune.
Schiul este un sport care îți oferă anumite stări speciale cum puține sporturi oferă. Nu trebuie să ajungi la maturitate ca să îți dai seama de asta. Copiii care au făcut cursul știu despre ce vorbesc aici.
După reușită, simţi nevoia şi dorinţa de a reveni pe pârtie. Schiul este un sport care nu se uită niciodată (este ca mersul pe bicicletă).
După asemenea experienţă, copiii îşi doreau să mai vină şi altă dată la schi, în același an, ori anul viitor.
Dar cu cine? Mama, tata, frații, bunicul, bunica rar știu să schieze.
E greu să plătești de fiecare dată un instructor până când copilul împlinește vreo 15-16 ani ca să se poată da singur pe pârtie și să își poarte singur de grijă. Asta dacă a învățat la 7 ani.
Sunt unii părinți care își permit acest lux, dar majoritatea nu.
De aceea, doresc să sfătuiesc părinții să facă un efort minim necesar o dată pentru a putea fi alături de copii lor în procesul de învățare indiferent de vârsta pe care o au. Apoi, pentru perfecționare, mai pot continua cu instructor.
Schiul este un sport care nu are vârstă; am avut cursanți de 60 de ani care s-au descurcat excelent. Dar cei mai multi sunt părinţi tineri, între 25 si 45 de ani care au învăţat să schieze împreună cu copiii lor.
Este mai simplu și mai ieftin să învățați împreună pentru a vă bucura de vacanțe frumoase toți membrii familiei.
Acum 2 ani am organizat prima tabără cu familii. Au fost familii alcătuite din ambii părinţi şi doi copii, dar și numai taţi care au învăţat să schieze alături de copii.
Nu vă imaginați cât de interesant a fost și cum s-au simțit toți împreună. S-au legat prietenii frumoase și acum mă bucur enorm când îi văd pe pârtie împreună.
Astfel veți scăpa și de stresul zilnic: oarece face copilul singur în tabără, oare mănâncă bine, oare e sănătos, oare… etc?
Schiul vă dă șansa de a petrece o vacanță superbă ÎMPREUNĂ!
Așadar, vă invit călduros la cursurile de schi să vă bucurați de aer curat, de un peisaj de vis la poalele Caraimanului și, nu în ultimul rând, să faceți mișcare alături de cei dragi.
Puteți citi feedbackuri-le participanților și vizualiza pozele aici.
Detalii despre cursuri si taberele viitoare aici.