Arhiva tag-ul pentru: ski

Am învățat să schiez!

Aș vrea să vă povestesc cum am învățat să schiez!

Schiul e un drog!

Vedeam multi colegi de birou care asteptau cu sufletul la gura sa vina weekend-ul ca sa fuga, chiar si pentru o zi la munte sa schieze. Pana acum 3 saptamani imi spuneam ca tre sa fii un pic nebun sa-ti doresti sa petreci ore intregi in aglomeratia de pe DN1 pentru cateva ore de stat cu schiurile in picioare… Ma inselam sau intre timp am devenit si eu 🙂

Dupa lungi calcule de costuri, ne-am hotarat sa facem primul pas in momentul in care ne-am gasit costume de schi la preturi f bune. Am cautat pe net, am gasit pagina Feliciei si dupa cateva mailuri in care am stabilit detaliile. A ramas sa ne vedem sambata dimineata la baza partiei Kalinderu.

Prima zi a fost mai grea.

Am invatat lucrurile de baza. Era destul de frustrant sa te tarai acei cativa metri la baza partiei in timp ce ii vedeai pe ceilalti trecand elegant in viteza spre telescaun. Spre sfarsitul celei de-a doua parti a lectiei, ne-am mutat pe partia de incepatori din FunPark. Aici partea de deplasare s-a rezolvat usor prin folosirea benzii. Cei 100 m de partie brusc ni se pareau mult prea lungi :). Prima coborare a fost mai problematica, insa cu sfaturile instructorului am inceput sa ne imbunatatim pozitia, tehnica si incetul cu incetul sa prindem incredere in noi.

A doua zi.

Llectiile au continuat pe partia din FunPark si daca nu am fi fost grabiti de plecarea spre Bucuresti cred ca ar fi inceput sa ne iasa si cateva viraje in derapaj.

Febra musculara nu ne-a ocolit, insa dupa cateva zile nu ne mai aduceam aminte decat de senzatiile frumoase avute pe partie.

Pauza de doua saptamani, intre prima si a doua noastra intalnire, a dus la sedimentarea informatiilor si sambata, la momentul re-urcarii pe schiuri deja acestea nu ne mai pareau elemente complet straine de corpul nostru.

Dupa o jumatate de ora de reimprospatare a notiunilor invatate, ne-am trezit in telescaun catre varful partiei Kalinderu. Senzatia de nesiguranta nu ne-a ocolit, insa prima coborare a fost nesperat de reusita si am ajuns la baza dupa aproximativ 30 de minute. Cea de-a doua jumatate a zilei de scoala am cam ratat-o pentru ca acea pauza de doua ore nu facuse decat sa ne stearga complet orice informatie si picioarele nu ne mai ascultau deloc. Oricum, am incheiat ziua agreind sa ne revedem duminica la Cota 2000.

Duminica (a patra zi de cursuri) totul s-a schimbat.

Peisajul absolut sensational de la 2000 parca ne-a dat aripi si atat eu, cat si sotia, faceam progrese la fiecare coborare.

Am coborat varianta la Valea Dorului de 4-5 ori, de fiecare data tot mai bine, ajutati de corectiile atent directionate ale instructorului. La sfarsitul zilei, cu incredere in fortele proprii si cu aprobarea „invatatorului”, am decis sa coboram pe schiuri pana in Sinaia. Drumul de vara a fost fantastic. Pe portiunile unde era mai ingust avea o panta suficient de lina pentru a nu crea probleme, astfel incat dupa nici 15 minute eram la cota 1400. De aici, increzator in propriile forte (abia descoperite) am decis sa continuam pe Partia noua pana la baza telegondolei. Din nefericire, partia era plina de gheata, astfel incat coborarea a durat ceva mai mult, insa mi-a prins extrem de bine pentru ca am reusit sa beneficiez de sfaturile instructorului pe fiecare portiune mai dificila.

Saptamana urmatoare am schiat la Cota 2000 2 zile, in Poiana Brasov 1 zi (unde am coborat de 4-5 ori Drumul Rosu), pe Kalinderu 3 zile (timpul minim de coborare ajungand si la 3.35 minute).

Asadar, eu ma declar complet multumit de cursurile de schi si sunt convins ca la inceputul sezonului viitor ne vom revedea pentru a ma ajuta sa trec la nivelul urmator. Pentru noi, experienta a fost una extrem de placuta aducandu-ne de la stadiul de complet necunoscatori la un nivel intermediar (zic eu) in doar 16 ore de curs.

Florin & Cristina

Jurnal de curs 24 ianuarie 2010, Kalinderu

Aici găsiți oferta de cursuri de schi pentru 2018!

Duminică, 24 ianuarie, am organizat în colaborare cu Asociaţia Montană Carpaţi (fiind membră a acestei organizaţii), un CURS DE SCHI, gratuit, destinat membrilor sitului Carpati.org.

Scopul acestei organizări a fost acela de promovare a acestui sport, de iniţire şi încurajare a tinerilor pentru SCHI.

S-au adunat 11 persoane, cu vârste cuprinse între 20-35 de ani, toţi fiind colegi de site sau colegi de ture montane.

Locul întâlnirii a fost la Buşteni, pe pârtia Kalinderu, care se află la poalele Muntelui Caraiman.

Se anunţa un weekend foarte geros şi chiar mă gândem dacă o să mai vină lumea pe asemenea vreme. Din fericire nu s-a speriat nimeni, şi la ora 12,00 eram toţi adunaţi, nerăbdători să începem primele instructaje.

Am făcut cunoştinţă şi am explicat cum se alege bocancul, schiul şi beţele.

Vorbisem cu Dl Marciu, cu câteva zile înainte, pentru a fi pregătiţi cu echipamentele de schi (clăpari, schiuri, beţe) pentru 10 cursanţi.

Au fost la înălţime, în 15 minute eram toţi echipaţi, gata de aventură!

Primele cuvinte…

Definiţia schiului: este un sport care dezvoltă echilibrul în alunecare!!!!

Asta este cel mai important de ştiut şi de conştientizat!

De ce?

Alunecarea nu este un lucru natural pentru noi de aceea avem nevoie de a învăţa cum să ne păstrăm echilibrul. Tendinţa noastră este să ne lăsăm pe spate în momentul alunecării.

Am început cu încălzirea! Lucru care l-am văzut foarte rar la schiori! Este o mare greşeală să nu se facă un pic de strech înainte de orice coborâre, sau alte elemente tehnice!

Acest aspect l-am întreprins de la antrenamentele de atletism, fiecare antrenament trebuia început cu o încălzire!

De ce?

În primul rând pentru a evita accidentările, întinderile musculare, febra musculară.

Întoarcerea în „razele soarelui” a început să dea tonul mişcării şi al conştietizării schiului în picioare!

Un element foarte important pe care l-am prezentat a fost poziţia de bază în schi (poziţia maimuţei) şi lăsarea pe limba bocancului.

Am făcut mai multe exerciţii care să implice poziţia de bază, printre care şi alunecarea în contrapantă, menţinând această poziţie.

Apoi am trecut la „FLEXIE” şi „EXTENSIE” de pe loc şi din alunecare!

Am fost surprinsă că fieacare cursant era foarte atent la ce explicam şi se străduia să facă cât mai corect exerciţiul. În acelaşi timp am încercat să lucrez cu fieacare în parte, pentru a corecta punctual mişcările (fiecare avea plusurile şi minusurile lui, de aceea era importantă atenţia diferenţiată din partea mea).

Când am costatat că elevii au înţeles, am trecut la următorul element, care urma PROGRESIA în exerciţii şi anume PLUGUL!

Plugul este un element tehnic care ne ajută să controlăm viteza de deplasare şi oprirea.

Majoritatea aveau tendinţa de a apropia genunchii în momentul efectuării plugului. Lucru pe care am dorit din start să îl combatem, căci este total greşit. Unii au reuşit, alţii mai au de lucrat la acest aspect!

Apoi am încercat să explic oprirea în plug la un punct fix. Cursanţii au reuşit cu brio să se oprească în dreptul băţului.

Cam astea au fost elementele pe care am reuşit să le învăţăm în 3 h de curs, fără pauză!!!

Dar, ATENŢIE, asta nu înseamnă că deja stăpânim tehnica schiului. Nici pe departe!

Aceste elemente dacă reprezintă 5% din complexitatea acestui sport!

După părerea mea, unei persoane care prinde cât de cât repejor, îi trebuiesc cel puţin 25 h ca să poată coborî o pârtie medie, fără prea mari dificultăţi.

Pentru a ajunge la virajele paralele, punctare etc… îi mai trebuiesc încă pe atâta!!!

Concluzii:

Pentru mine a fost foarte interesat să lucrez cu 11 persoane. Mesajul meu a fost receptat foarte bine, a fost înţeles şi implicit, a dat roade!

Cu alte cuvinte numărul persoanelor nu m-a împiedicat să îmi desfăşor lecţia aşa cum mi-am propus, m-am ocupat de fiecare elev în parte şi cred că a fost eficient pentru fiecare dintre ei.

Profesorii la curs ne spuneau că în primele 10 h, cursantul nu are voie să cadă. Aşa s-a şi întâmplat. Exerciţiile pe care le-am transmis nu implicau căderea. Înveţi căderea după ce execuţi virajele din plug.

Mulţumesc tuturor pentru participare şi sper să nu vă opriţi aici cu învăţatul!

Ne revedem pe pârtie!

Feedback-urile participanţilor le găsiţi aici.

Arhiva tag-ul pentru: ski

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor