Arhiva tag-ul pentru: plugul

Despre cursurile de schi si suzeta schioare!

Bruni, o localitate la poalele muntelui Titilis, Elvetia.

Pe partia albastra, de incepatori, este multa agitatie. Asta intr-o zi de lucru. Nu vreau sa ma gandesc in week ce este.
Cu mic cu mare, dar mai ales picii de 1,5 ani-3 ani, se grabesc sa sara in schiuri.

Unii venisera cu mama sau tata, altii cu autocarul de la scoala.

Noi astia marii, ne tot uitam si ne intrebam: nu sunt prea mici?

Constatam ca nu sunt prea mici… caci majoritatea erau pe schiuri si invatau cu instructorii primii pasi in schi.

Cei care erau foarte la inceput erau tinuti intr-un ham special sau se sprijineau in batul instructorului.


Atentie, doar cei mici care nu stiau sa faca plugul erau tinuti de instructor. Mai exact cei care nici nu stiau sa mearga in picioare.

De exemplu acest copil. Nu avea 2 ani, avea si suzeta in gurita… dar invata sa stea pe schiuri.

Cei mai mari, coborau pe propriile picioare.

Nu am vazut nici un instructor care sa tina elevul in bete, asa cum vad in Romania. Nu exista asa ceva. La scoala de schi ne-au invatat ca nu avem voie sa tinem elevul in bete. Daca nu e capabil sa stea pe propriile picioare, nu il urcam din varful partiei. Din etapa in etapa va ajunge si sus. Pentru asta trebuie multa rabdare din partea instructorului si vointa sa invete ceva cursantul. Altfel elevul da bani degeaba instructorului caci nu invata nimic.

Apoi nu am vazut nici un instructor care sa mearga cu spatele. Toti alunecau cu varfurile in vale ca elevul sa poate vedea miscarile lui si sa le imite. Daca instructorul merge cu spatele, elevul ce poate pricepe? Degeaba i se explica prin vorbe daca nu vede efectiv cum trebuie sa faca exercitiul.

Aceasta natie, elvetienii au cultul sportului. Au o mentalitate pentru asta. Pe orice delisor vezi un teleschi si o partie.

Asadar parinti, aveti grija de sanatatea copiilor vostri si dati-le ocazia sa faca sport. Indiferent ce sport, se poate incepe cu inotul, apoi schi si apoi altele.

Important este sa se faca miscare si sa ajutam organismul celor mici sa se dezvolte armonios si puternic.

Update 2014.

Eu vazand povestea asta la elvetieni, am zis ca si eu pot sa fac asta cu copilul meu: sa ne distram pe schiuri fara a uza prea mult de asta.

Astfel Luca la 1.2 luni era in clapari atat prin casa cat si pe partie 🙂

Cam asa statea pe schiuri anul trecut, vedeti in filmulet

Distractie pe schiuri la sfarsit de sezon aprilie 2014

Publicată de Farcas Felicia pe Duminică, 14 septembrie 2014

Anul acesta a implinit 3 ani si asteapta nespus de mult sa ia schiurile sa alunece.

Noutatea va consta in utilizarea unui ham special pentru copii, asa cum vedeti in pozele de mai sus.
Ham pe care il folosesc si vara la drumetiile pe munte.
Multumim nasei de botez pentru acest dar atat de pretios!

Puteti vedea in filmulet cum schiem impreuna cu hamul 🙂

Cu Luca pe partie. Face virajele fara sa clipeasca prea mult 🙂

Publicată de Farcas Felicia pe Duminică, 18 ianuarie 2015

Asa ca parinti, nu mai stati pe ganduri, indrumati copii sa faca sport de mici, caci Sportul este SANATATE!

Felicia Farcas

Instructor de schi
Animator centre de vacanta

Învăț să schiez de la un an

Luca este copilul meu si acum are 6 ani fara 2 luni. El invata sa schieze de la un an si 2 luni.

Banuiesc ca s-a simtit bine in burtica mea cand eu schiam… ca de cand l-am pus pe schiuri nu mai uita!
Acum cand a nins in Bucuresti, intreba de schiuri 🙂

Primul an nici nu mergea bine in picioare, dar pe schiuri statea tantos 🙂

Il trageam usurel tinandu-se de bat, legate schiurile intre ele caci se cracana ca o ratusca 🙂

Al doilea an, statea fara probleme cu schiurile paralele, pe panta de 100 m si usor inclinata.

Si tot spunea : Mai vrei!!

Eu nu am fost in stare sa il car sus de cate ori vroia el la vale.

Dar ce m-a impresionat a fost echilibrul lui, parca era fixat in cuie pe schiuri.

Banuiesc ca asa sunt copii de varsta lui pusi pe schiuri.

Am lucrat cu copii de 3 ani pana acum, dar asa mici …. nu. El e primul.

Testul e facut 🙂

Acum sa nu va imaginati ca l-am torturat… nu e cazul.

A fost doar odata pe an la schi, ca mai mult nu am avut timp… eram cu alti copii pe partie eu 🙂

Anul asta va fi ceva special: avem ham special pentru schi si sper sa facem mini coborari impreuna pe banda de la Busteni, speciala pentru incepatori.

Abia asteptam amandoi!

Parintii care inca nu au avut curaj sa puna copii pe schiuri, ii invit sa o faca!

Bucurie mai mare ca aceea de a aluneca, eu zic ca nu exista 🙂

Va asteptam la inscrieri la cursuri de schi!

 

UPDATE:

3 ani

Deocamdata face plugul si virajul la dreapta 🙂

UPDATE: 3 ani si 3 luni

Luca a coborat Kalinderu de 5 ori consecutiv, fara ham.

Deci se tine bine pe picioare, face ambele viraje din plug.

A schiat si la Sinaia in V Soarelui si in Poiana Brasov.

UPDATE: 4 ani

Prima zi de schi a fost in pe 6 decembrie 2015 la Sinaia in V Dorului.

Cu propriile schiuri, aveam emotii ca sunt un pic cam lungi sau ca a uitat de anul trecut.

Se pare ca nu a uitat nimic, eu prevazatoare i-am pus si hamul.

O singura tura am dat cu hamul, apoi i l-am scos si a mers singur cu un control fantastic pe viraje.

Sunt si eu impresionata de el. Si mai ales ii place nespus de mult zapada, alunecarea.

Anul asta va invata urmatorii pasi, virajele paralele, dar asta depinde doar de el.

Un filmulet putea vedea aici

Nu a uitat de anul trecut #schi

Publicată de Farcas Felicia pe Duminică, 6 Decembrie 2015

 

 

Update 5 ani: deja umblă prin pădure și îi place să sară peste orice obstacol 🙂

Eu de el nu mă mai țin :)))

Luca mai are de învățat tehnica carving care în ani se așează!

Cursuri schi, cursuri ski, instructor schi, schi, instructor copii, schi copii, felicitydtp

 

Update: 6 ani: e profesor 🙂
Se ofera sa ii invete si pe altii. La Busteni nu mai schiaza pe partie, o ia doar prin padure si sare hopurile.

Eu nu ma mai tin de el, asta e clar, vedeti aici

Opturile din familie, eu cu Luca am avut privilegiul sa fim filmati 🙂 Multumim Daniel Stanescu! Eu probam schiurile pentru prima data, cam stangaci, tre date legaturile mai pe spate! Am prins o zapada de vis!

Publicată de Farcas Felicia pe Luni, 29 Ianuarie 2018

Jurnal de curs 24 ianuarie 2010, Kalinderu

Aici găsiți oferta de cursuri de schi pentru 2018!

Duminică, 24 ianuarie, am organizat în colaborare cu Asociaţia Montană Carpaţi (fiind membră a acestei organizaţii), un CURS DE SCHI, gratuit, destinat membrilor sitului Carpati.org.

Scopul acestei organizări a fost acela de promovare a acestui sport, de iniţire şi încurajare a tinerilor pentru SCHI.

S-au adunat 11 persoane, cu vârste cuprinse între 20-35 de ani, toţi fiind colegi de site sau colegi de ture montane.

Locul întâlnirii a fost la Buşteni, pe pârtia Kalinderu, care se află la poalele Muntelui Caraiman.

Se anunţa un weekend foarte geros şi chiar mă gândem dacă o să mai vină lumea pe asemenea vreme. Din fericire nu s-a speriat nimeni, şi la ora 12,00 eram toţi adunaţi, nerăbdători să începem primele instructaje.

Am făcut cunoştinţă şi am explicat cum se alege bocancul, schiul şi beţele.

Vorbisem cu Dl Marciu, cu câteva zile înainte, pentru a fi pregătiţi cu echipamentele de schi (clăpari, schiuri, beţe) pentru 10 cursanţi.

Au fost la înălţime, în 15 minute eram toţi echipaţi, gata de aventură!

Primele cuvinte…

Definiţia schiului: este un sport care dezvoltă echilibrul în alunecare!!!!

Asta este cel mai important de ştiut şi de conştientizat!

De ce?

Alunecarea nu este un lucru natural pentru noi de aceea avem nevoie de a învăţa cum să ne păstrăm echilibrul. Tendinţa noastră este să ne lăsăm pe spate în momentul alunecării.

Am început cu încălzirea! Lucru care l-am văzut foarte rar la schiori! Este o mare greşeală să nu se facă un pic de strech înainte de orice coborâre, sau alte elemente tehnice!

Acest aspect l-am întreprins de la antrenamentele de atletism, fiecare antrenament trebuia început cu o încălzire!

De ce?

În primul rând pentru a evita accidentările, întinderile musculare, febra musculară.

Întoarcerea în „razele soarelui” a început să dea tonul mişcării şi al conştietizării schiului în picioare!

Un element foarte important pe care l-am prezentat a fost poziţia de bază în schi (poziţia maimuţei) şi lăsarea pe limba bocancului.

Am făcut mai multe exerciţii care să implice poziţia de bază, printre care şi alunecarea în contrapantă, menţinând această poziţie.

Apoi am trecut la „FLEXIE” şi „EXTENSIE” de pe loc şi din alunecare!

Am fost surprinsă că fieacare cursant era foarte atent la ce explicam şi se străduia să facă cât mai corect exerciţiul. În acelaşi timp am încercat să lucrez cu fieacare în parte, pentru a corecta punctual mişcările (fiecare avea plusurile şi minusurile lui, de aceea era importantă atenţia diferenţiată din partea mea).

Când am costatat că elevii au înţeles, am trecut la următorul element, care urma PROGRESIA în exerciţii şi anume PLUGUL!

Plugul este un element tehnic care ne ajută să controlăm viteza de deplasare şi oprirea.

Majoritatea aveau tendinţa de a apropia genunchii în momentul efectuării plugului. Lucru pe care am dorit din start să îl combatem, căci este total greşit. Unii au reuşit, alţii mai au de lucrat la acest aspect!

Apoi am încercat să explic oprirea în plug la un punct fix. Cursanţii au reuşit cu brio să se oprească în dreptul băţului.

Cam astea au fost elementele pe care am reuşit să le învăţăm în 3 h de curs, fără pauză!!!

Dar, ATENŢIE, asta nu înseamnă că deja stăpânim tehnica schiului. Nici pe departe!

Aceste elemente dacă reprezintă 5% din complexitatea acestui sport!

După părerea mea, unei persoane care prinde cât de cât repejor, îi trebuiesc cel puţin 25 h ca să poată coborî o pârtie medie, fără prea mari dificultăţi.

Pentru a ajunge la virajele paralele, punctare etc… îi mai trebuiesc încă pe atâta!!!

Concluzii:

Pentru mine a fost foarte interesat să lucrez cu 11 persoane. Mesajul meu a fost receptat foarte bine, a fost înţeles şi implicit, a dat roade!

Cu alte cuvinte numărul persoanelor nu m-a împiedicat să îmi desfăşor lecţia aşa cum mi-am propus, m-am ocupat de fiecare elev în parte şi cred că a fost eficient pentru fiecare dintre ei.

Profesorii la curs ne spuneau că în primele 10 h, cursantul nu are voie să cadă. Aşa s-a şi întâmplat. Exerciţiile pe care le-am transmis nu implicau căderea. Înveţi căderea după ce execuţi virajele din plug.

Mulţumesc tuturor pentru participare şi sper să nu vă opriţi aici cu învăţatul!

Ne revedem pe pârtie!

Feedback-urile participanţilor le găsiţi aici.