Tabere pentru copii? Sunt bune sau?

Încerc să răspund, din prisma experienței personale, dacă taberele pentru copii au vreun efect asupra copilului, de dorit benefic.

Copilul meu a mers în prima lui tabără la vârsta de 7 ani. Nu cunoștea pe absolut nimeni de acolo, nici traineri și nici copii. Bașca că era cel mai mic din toți. Și era departe în nordul țării, mers la cușetă în premieră toată noaptea. Deci multe necunoscute.

El a vrut să meargă, dar nu prea își imagina cu ce se mâncă 7 zile departe de casă. E important ca și copilul să consimtă pentru asta, chiar dacă nu știe tot ce urmează și cum va trăi asta.

Acum vă povestesc cu ce s-a ales în viața lui în urma acestei experiențe.

Era prima dată plecat de acasă doar cu străinii.

Era prima dată când își purta singur de grijă cu hainele, spălatul, gestionarea timpului foarte exactă, mediu nou, oameni noi. Și prima dată fără vocea mamei în ceafă.

  • În acest context, copilul meu a învățat să fie autonom în propria viață.
  • A observat că toate acțiunile lui au consecințe imediate (lăsat haine aruncate, neordine, neîmbrăcat corespunzător, nemâncat la ora stabilită, grija apei de peste zi, igiena personală).
  • A observat  alte modele de comportament decât în familie
  • Integrarea în grup a fost esențială, a mers de la sine
  • Dormitul singur în pat, o experiență pe care acasă nu a avut-o. A văzut că se poate și altfel.
  • Trăirea emoțiilor de toate felurile în mediu necunoscut, dorul de casă, de cei dragi… îl mai arăta seara la telefon cu diverse motive să nu mai stea, cu toate că peste zi râdea în toate pozele. Era un fel de șantaj emoțional.
  • Provocările sarcinilor de peste zi, a învățat să comunice și să ceară ajutor de la ceilalți

Cu alte cuvinte, a venit un altfel de copil acasă, mai matur, mai responsabil, mai conștient de sine și mai apreciativ la adresa celorlalți.

Pentru următoarea tabără nici nu a mai fost vorba dacă vrea sau nu 🙂

Taberele în natură au particularitățile lor, atât cele de vară cât și cele de iarnă.

Pe lângă multe alte necunoscute, se adaugă un alt factor: mediul exterior – pădurea. Noroi, ploaie, praf, ninsoare, frig, haine mai groase.
Apoi apare efortul fizic, uneori peste limita suportabilității proprii când e nevoie doar de voință, că de putut se poate.
În plus, sunt mândri că s-au descurcat singuri fără părinți! Asta e de fapt cea mai mare realizare a lor, încrederea în forțele proprii departe de casă.

Toate astea sunt experiențe personale pentru cunoașterea de sine. Cu cât îi expunem la mai multe și diverse experiențe, cu atât copii capătă mai multă cunoaștere de sine, devin mai încrezători, mai puternici în forțele proprii.

Noi ca părinți ne dorim să avem copii descurcăreți, curajoși, încrezători, comunicativi, sociali, etc.

Prin intermediul taberelor, cred că facem un mare pas înainte în evoluția lor personală.

Personal mă simt chemată să contribui la această dezvoltare a copiilor și de aceea organizez taberele de vară și de iarnă pentru ei.

Vă doresc să alegeți oamenii care vă inspiră pentru tabere!

Câte ore am nevoie ca să învăț să schiez?

Bună! De multe ori primesc această întrebare: câte ore de cursuri sunt necesare pentru a învăța să schiez?

Există mai multe răspunsuri! Evoluția învățării este personală! Pot da un răspuns în medie, în urma experienței cu cursanții. Din partea mea veți avea susținerea necesară!

Metoda propusă de mine este testată de 11 ani și dă rezultate garantate și rapide!

Propun 2 module de învățare, a câte 3 zile, 2 h de cursuri, în 2 sesiuni pe zi, dimineața și după amiaza.

În primul modul se învață de la zero totul, astfel încât să poți să schiezi pe pârtiile cele mai ușoare (albastre).

În al doilea modul se învață să abordezi pantele mai abrupte și virajele paralele, tehnică. După acest modul vei aborda orice pantă fără stres, panică, totul în siguranță (pârtiile roșii și negre)!

Între aceste module, inclusiv între sesiunile de peste zi, cursantul exersează cele învățate!

Cu cât se exersează mai mult, cu atât rezultatele sunt mai rapide! Cu cât stai mai mult în clăpari, cu atât prinzi curaj mai repede și ajungi să te bucuri de acest sport!

Repetiția este mama învățării!

Progresul ține doar de fiecare persoană în parte!

Eu ca și instructor adaptez metoda de învățare individual, chiar dacă facem în grup cursul. Fiecărui cursant îi vorbesc pe limba lui și exersează după nevoia proprie!

Și da, depinde și de intructor ce și cum înveți!

Ca și concluzie, în medie după 6 zile de curs ai toate șansele să devii un schior mediu, adică un shior care poate schia toate pârtiile în țară sau străinătate.

În acest sport se învață toată viața!

După 1-2 ani, vei simți că vrei să treci la alt nivel. Atunci mai iei 2-4 h ca să mai pui la punct tehnica. Și zici: ăsta e schi nu ce făceam eu! Și tot așa!

Asta este frumusețea acestui sport: înveți permanent și te provoci permanent ca să fii mai bun decât ieri!

Lăsați-vă provocați și veți afla multe despre voi înșivă!

Oferta de cursuri pentru sezonul următor este aici.

Mi-e frică să schiez!

Aud de multe ori acest program, acest tipar!

De ce este un program/tipar al minții?

Pentru că asta vedem la tv, auzim de la alții și în ultimă fază, asta ne imaginăm.

Aceste tipare se scot din cap doar prin a trăi experiența învățării.

Mi-e frică!

De ce? De aia, de aia, de aia… într-un final ți-e frică de moarte…

Orice frică ascunde o dorință. Frica de moarte ascunde dorința de a trăi, de a nu mi se întâmpla nimic rău.

Frica de a învăța să schiez ascunde dorința de a schia.

Deci dacă ți-e frică, vino la curs!

Acum să trecem la partea vizibilă a acestei frici.

Te-ai gândit vreodată că atunci când îți permiți să ieși din zona ta de confort, faci salturi uriașe în evoluția proprie? Ai experimentat vreodată asta?

Ți s-a întâmplat să îți fie frică de un lucru (imaginația provoacă de multe ori această emoție) și o dată ce ai trecut momentul să te simți super eliberat și să zici: ce fraier/ă eram!

Cam așa este cu fricile de toate tipurile din viața noastră. Ele există, le simțim și din fericire avem și metode care ne învață să trăim cu ele.

Inclusiv cu tiparul că schiul e periculos, că te rănești, că e rău, etc… că mi-am rupt…

În practicarea acestui sport se întâmplă accidente exclusiv din factorul uman, nu îți știi lungul nasului. Ca și la volan. Dacă nu respecți viteza, regulile de circulație, faci accident.

Mai mult decât atât, accidentele se produc pentru că nu știi să schiezi și te urci în deal ca să te dai de-a berbeleacu (pe pârtiile noastre cam asta e cauza principală), nu îți cunoști și nu respecți limita vitezei pe care o poți controla (te dai mare că mergi cu viteză), nu ai tehnica potrivită (ai învățat prost și după ureche), nu ai echipament potrivit (echipamentul închiriat cel mai ieftin, nu știi să te încalți la clăpari, schiuri prea lungi sau prea scurte, înclinație nepotrivită pentru cât știi să controlezi schiul, alcool în sânge).

Doar pe pârtiile din țara noastră vezi astfel de specimene, pericol public pentru ceilalți schiori!
În alte țări unde au cultura schiului, a sportului în general, nu există să nu știi să schiezi și să te duci în vârful pârtiei. Sportul ăsta se învață de mic și nu se uită nicioadată.

Hai să revenim la țărișoara noastră.

Acest sport se învață ușor sau greu, depinde de gradul de frică al fiecăruia. De aceea copiii învață mai repede, nu au frică.

Dar se învață, nu te naști învățat cu el, se învață… ca și mersul pe bicicletă. Ai nevoie de timp ca să îl înveți. Și înveți toată viața… asta e farmecul acestui sport, tot timpul ai ceva de învățat.

Cine te învață? E o altă discuție și nu face obiectul articolului.

Frica de a schia.

Alături de un instructor experiența învățatului este total diferită. Și vă povestesc din proprie experiență.

Eu am învățat să stau pe schiuri de la prieteni, după ureche adică. Aveam o groază de frică, pentru că nu controlam nimic, mi se păreau imposibil de controlat doagele.

Am coborât în clăpari Drumul Roșu, de frică să stau pe schiuri. La bază puteam frâna, dar la deal, ioc. Habar nu aveam de nimic.

Până la urmă, am stat la bază și am exersat, am ridicat gradul pantei în trepte, pas cu pas am reușit. Am reușit pentru că am vrut să reușesc.

Tehnică nu aveam deloc. Schiul este un sport tehnic, nu e după ureche.

Am muncit cu instructor la tehnică. Și acum mai am de învățat! Tot timpul învățăm în acest sport!! Dacă vrem, bineînțeles!

Ți-e frică să stai pe schiuri! Și ce? Vrei să înveți cu frica pe care o ai? Ia-ți un instructor! E cea mai bună alegere! Eviți toate neplăcerile și frustrările generate cu prietenii, soții, soțiile, copiiii.

Pas cu pas vei simți că ai control, că stăpânești schiurile, știi ce să faci cu ele. Pentru că înveți! Asistat de instructor ai să ajungi să te miri de ce îmi era frică?

Era doar un tipar în capul meu! Periculos!

Și ce bucurie ai să trăiești apoi! Sentimentul de libertate de alunecare, ceva de vis!

Și această stare creează dependență.

De la frică treci la extaz! O stare fabuloasă de bucurie și libertate!

Și când te gândești că te ținea în loc doar imaginația ta, doar tiparul și experiența altora.

Ratați super experiențe dacă stați în frică! Și asta este valabil în orice domeniu de viață!

Concluzia:

Încearcă și trăiește experiențe!
Nu am întâlnit pe nimeni să îmi spună că îi e frică să învețe să schieze! 🙂

Schiul este un sport scump?

Unii oameni, nu toti, spun ca este un sport scump. Altii spun ca sunt scumpe cursurile. Ca nu isi permit.

Pentru cine nu isi permite – familii cu copii multi sau cu posibilitati reduse, tot timpul eu am gasit solutii.

Demult am vrut sa scriu despre asta, dar nu am facut-o.

Ca sa ajungi sa spui ca e scump, tre sa compari cu ceva. Nu stiu cu ce compara oamenii de ajung la aceasta concluzie.

Eu va dau argumente ca nu e nicicum, e asa cum e si la noi in tara e super ieftin fata de tarile cu traditie in schi. Asta nu inseamna ca e mai putina munca din partea ambelor parti, cursant si instructor. Cautati pe net ca sa vedeti cum sta treaba la alte case.

Din perspectiva cursantului.

  1. Vrei cu adevarat sa inveti? Sau te poarta mama, tata, partenerul/a, sotia/sotul, prieteni? Daca nu vrei, mai bine stai acasa, sunt bani irositi si nu vei invata nimic. Iti garantez asta!
  2. La fel ca si scoala de soferi, acest curs, aceasta investitie o faci O DATA in viata!
    Nu in fiecare an!
  3. Evident ca se intinde pe mai multe zile, depinde de talentul personal aici si de cine prindeti sa va invete.
    Schiul se invata si acolo ramane, nu se uita. E ca mersul pe bicicleta. Daca ai invatat de mic si multi ani nu ai practicat, asta nu inseamna ca nu mai stii, doar ti-e frica si inceputul e mai dificil. Miscarile raman in sange ca sa zic asa.
  4. Avand in vedere cele de mai sus, e necesar sa alocati timp de cautare a instructorului, cazare, buget pentru acest proiect ambitios. Nu te trezesti azi ca vrei maine! Daca vrei asa, s-ar putea sa iei teapa si e normal sa nu ai buget uneori. Nu mergi pe partie si iei primul instructor iesit in cale si iei o ora de schi si gata ai bifat. Cum spuneam, acest lucru se planifica din timp. Trebuie sa aloci timp si bani pentru asta.
    https://www.felicitydtp.ro/cine-ma-va-invata-sa-schiez-cum-voi-invata-sa-schiez/
  5. Cursul de schi costa mai putin decat un CITYBREAK. Parca suna altfel nu?
  6. Va garantez ca o ieseala la schi nu va costa mai mult decat o zi la Mall.
  7. Pont: voi adultii, invatati odata cu copii vostri sa schiati. Altfel dati an de an bani la instructor sa va supravegheze copilul. Cititi aici detalii.
    https://www.felicitydtp.ro/impreuna-cu-to%c8%9bi-membrii-familiei-la-cursurile-de-schi/
  8. Nu e obligatoriu sa invatati sa schiati! Invatati doar daca va doriti din suflet asta, invatati doar pentru voi, pentru experienta voastra de viata, pentru bucuria voastra de a aluneca!
  9. Cand iti cumperi o pereche de pantofi/o masina/o casa o iei pe cea mai ieftina? Ceea ce e ieftin, nu e neaparat si bun.
  10. Schiul este o investitie in TINE.
  11. Cauta instructorul care cinsteste ceea ce face si da VALOARE!

 

Din perspectiva instructorului.

  1. Uzura psihica
    Munca psihica pe care o depune un instructor de schi e colosala. Asta daca isi da interesul si il intereseaza sa te invete ceva.
    Pentru elucidare la ceea ce afirm, va invit sa cititi acest articol.
    https://www.felicitydtp.ro/schiul-si-dezvoltarea-personala/
  2. Uzura fizica
    Munca se desfasoara afara, in conditii aprige de regula: frig, lapovita, vant, ceata.
  3. Uzura echipamentului
    Instructorul schimba echipamentul la 2 ani. Haine, schiuri, clapari, ochelari. Si e musai sa fie de calitate ca altfel le schimba de 2 ori pe sezon.
  4. Investitia in cursuri de schi si perfectionare. Metode de predare.
  5. Investitia in tine ca OM, sa stii cum sa vorbesti cu oamenii, adulti si copii, etc etc. Aici sunt multe de spus. Oamenii aleg Omul si nu pretul! Doar asa rezisti pe piata, dand un serviciu impecabil si de calitate superioara.
  6. Cheltuieli cu firma: site, promovare, foto, contabil, taxe la stat, impozite.
  7. Cheltuieli cu transportul, cazarea, masa. Nu toti instructorii locuiesc la poalele muntelui.
  8. Munca este doar sezoniera din care tre sa scoti cheltuielile acestea. Nu lucrezi tot anul.
  9. Doar pasiunea pntru a invata pe altii este motorul care ma tine in aceasta meserie!
  10. Imi place sa schiez, de aia sunt acolo pe partie 🙂

Am scris cam mult, dar sper ca edificator pentru cine avea intrebari pe tema asta.

Schiul si dezvoltarea personala

Schiul si dezvoltarea personala si ce rol are instructorul in aceasta poveste?

Aparent zici ca sunt domenii total paralele. Ce legatura sa aiba doagele cu capul si cu emotiile?

Eu zic ca are mare legatura. Instructorul trebuie sa aiba calitati supra omenesti pentru a monta cursantul in depasirea fricilor personale. El devine mentor in aceasta actiune, inainte de a fi insctructor de schi! Acest lucru este uneori mult mai dificil de realizat si aici se vede maiestria si talentul instructorului.

Si intotdeauna, ajungem sa sfarsim prieteni si prietene 🙂

Nu prea am dat din casa pana acum, adica nu prea am facut confidente de cum se simte si se traieste din partea cealalta a baricadei, din perspectiva instructorului.

A venit timpul, sa scriu si despre asta.

Schiul, daca nu l-ai invatat de mic, devine o provocare la varsta adulta. Ce inseamna provocare? Inseamna ca te scoate din zona de confort si te face sa transpiri un pic.

Primul obstacol mental: eu sunt adult, le stiu cam pe toate, cum sa ma duc sa ma invete cineva, ce eu nu pot singur/a? Ce mare filozofie? De pe margine pare foarte simplu!

Al doilea obstacol: de ce sa invat? Am trait 20-30-50 de ani fara schi, ce imi trebe acum?

Al treilea obstacol: nu mai sunt in stare sa invat ceva, mi-a trecut timpul.

Al patrulea obstacol: timpul fizic.

Al cincilea obstacol: banii.

Si daca iei in calcul aceste bariere, renunti din prima ora petrecuta pe schiuri.

De multe ori am senzatia ca eu ca si instructor de fapt fac terapie in timpul cursului, nu invat omul sa schieze. Fac terapie in sensul cel mai strict al cuvantului. Asta imi place foarte mult, simt ca pun o pietricica in puzzelul personal al cursantului.

Cursantul se simte de la primul telefon, in functie de cate intrebari pune. Apoi il vad de la centrul de inchirieri cum se comporta. Si mai apoi cum isi cara schiurile si cum merge spre partie.

Eu aici nu judec, doar relatez situatii traite de mine cu oamenii.

Unii abia merg, altii sunt vioi si nerabdatori, altii sunt tristi si impovarati de greutatea echipamentului si incep sa se planga. Altii sunt senini. Altii impiedicati, caci se grabesc. Altii nu au rabdare sa asculte indicatiile, altii intuiesc niste treburi, altii pun multe intrebari, altii nu comunica deloc. Tot felul de oameni. Toate astea la gen masculin si feminin.

Eu ca si instructor, trebuie sa stiu sa ma raportez la toate aceste categorii de oameni si stari emotionale pentru a putea ajunge sa comunic cu el/ea. Pentru asta trebuie sa am multa experienta cu oamenii, sa stiu cum sa ii iau, ce sa vorbesc, ca ei sa se deschida si sa imi comunice dificultatile pe care le au. De castigarea increderii nu se pune problema, daca ai ales sa faci cu mine cursul, inseamna ca simt asta de la inceput.

Asta este primul pas, inainte de a ii arata ce e cu schiul.

Odata obtinut contactul, incepem treaba cu schiurile.

Si aici raportul este foarte diferit. Clientul de regula intra in modulul si tiparul de la scoala. Doamna explica, noi maimute executam care cum poate. Asta in cazurile fericite, cu executarea exercitiilor.

Si incepe dezlantuirea emotiilor si trairilor de cand erau copii.

Prima data apare frica de greseala si mai bine zic ca nu pot sau ca nu fac.

Apoi apare frica ca ma vad altii si ce o sa zica de mine?

Apoi apare frica de necunoscut, de alunecare.

Apoi apare frica de cadere. Ce patesc?

Apoi apare suita de reprosuri personale: am facut dar nu bine, mai fac inca odata, inca odata. Asta cu toate ca am dat feedback pozitiv executiei exercitiului. Dar stie ea/el mai bine ca nu e perfect.

Apoi intervine comparatia cu ceilalti, el/ea face mai bine, a prins mai repede, eu nu pot…

Astea si multe altele se intampla in partea de plat a partiei. Nu va imaginati ca omul este in varful dealului.

Bun…

De regula trecem peste etapa asta cu brio, impreuna. Totul se face in echipa, eu si cursantul.

Ajungem sa ridicam panta. Incep sa se acutizeze simturile si fricile si sa iasa necontrolat uneori.

Muncim impreuna, lucram cu frica, cu panica, cu accent pe echilibru, pe concentrare, pe relaxare, pe incredere in fortele proprii. Si usor usor, pas cu pas invinge frica si temerile si ajunge jos cursantul/a, sarutand pamantul.

Am facut eu asta? Pot eu sa fac asta? Nu ma credeam in stare! Incredibil!

De la starea de frica se trece la starea de exaltare si multumire!!!

Toata tensiunea acumulata parca dispare in neant si a schia devine un miracol!

De ce fac munca asta eu?

Ei… pentru aceste momente, daca nu ar fi astea, m-as fi lasat demult de meserie. Ador acest moment, mai devreme sau mai tarziu stiu ca vine pentru fiecare dupa multa munca cu sine insusi. Dar vine! Din pacate doar eu am credinta asta la inceput. Important este ca sfarsitul este glorios si pentru cursant/a.

Si ca sa revin la partea de la inceput cu obstacolele: ele exista doar in imaginatia fiecaruia. Iar fricile ascund intotdeauna dorinte.

Deci, sa trecem la treaba! Sa ne indeplinim dorintele mai degraba decat sa dam curs fricilor!

Despre cursurile de schi si suzeta schioare!

Bruni, o localitate la poalele muntelui Titilis, Elvetia.

Pe partia albastra, de incepatori, este multa agitatie. Asta intr-o zi de lucru. Nu vreau sa ma gandesc in week ce este.
Cu mic cu mare, dar mai ales picii de 1,5 ani-3 ani, se grabesc sa sara in schiuri.

Unii venisera cu mama sau tata, altii cu autocarul de la scoala.

Noi astia marii, ne tot uitam si ne intrebam: nu sunt prea mici?

Constatam ca nu sunt prea mici… caci majoritatea erau pe schiuri si invatau cu instructorii primii pasi in schi.

Cei care erau foarte la inceput erau tinuti intr-un ham special sau se sprijineau in batul instructorului.


Atentie, doar cei mici care nu stiau sa faca plugul erau tinuti de instructor. Mai exact cei care nici nu stiau sa mearga in picioare.

De exemplu acest copil. Nu avea 2 ani, avea si suzeta in gurita… dar invata sa stea pe schiuri.

Cei mai mari, coborau pe propriile picioare.

Nu am vazut nici un instructor care sa tina elevul in bete, asa cum vad in Romania. Nu exista asa ceva. La scoala de schi ne-au invatat ca nu avem voie sa tinem elevul in bete. Daca nu e capabil sa stea pe propriile picioare, nu il urcam din varful partiei. Din etapa in etapa va ajunge si sus. Pentru asta trebuie multa rabdare din partea instructorului si vointa sa invete ceva cursantul. Altfel elevul da bani degeaba instructorului caci nu invata nimic.

Apoi nu am vazut nici un instructor care sa mearga cu spatele. Toti alunecau cu varfurile in vale ca elevul sa poate vedea miscarile lui si sa le imite. Daca instructorul merge cu spatele, elevul ce poate pricepe? Degeaba i se explica prin vorbe daca nu vede efectiv cum trebuie sa faca exercitiul.

Aceasta natie, elvetienii au cultul sportului. Au o mentalitate pentru asta. Pe orice delisor vezi un teleschi si o partie.

Asadar parinti, aveti grija de sanatatea copiilor vostri si dati-le ocazia sa faca sport. Indiferent ce sport, se poate incepe cu inotul, apoi schi si apoi altele.

Important este sa se faca miscare si sa ajutam organismul celor mici sa se dezvolte armonios si puternic.

Update 2014.

Eu vazand povestea asta la elvetieni, am zis ca si eu pot sa fac asta cu copilul meu: sa ne distram pe schiuri fara a uza prea mult de asta.

Astfel Luca la 1.2 luni era in clapari atat prin casa cat si pe partie 🙂

Cam asa statea pe schiuri anul trecut, vedeti in filmulet

Distractie pe schiuri la sfarsit de sezon aprilie 2014

Publicată de Farcas Felicia pe Duminică, 14 septembrie 2014

Anul acesta a implinit 3 ani si asteapta nespus de mult sa ia schiurile sa alunece.

Noutatea va consta in utilizarea unui ham special pentru copii, asa cum vedeti in pozele de mai sus.
Ham pe care il folosesc si vara la drumetiile pe munte.
Multumim nasei de botez pentru acest dar atat de pretios!

Puteti vedea in filmulet cum schiem impreuna cu hamul 🙂

Cu Luca pe partie. Face virajele fara sa clipeasca prea mult 🙂

Publicată de Farcas Felicia pe Duminică, 18 ianuarie 2015

Asa ca parinti, nu mai stati pe ganduri, indrumati copii sa faca sport de mici, caci Sportul este SANATATE!

Felicia Farcas

Instructor de schi
Animator centre de vacanta